La aproape doi ani după ce și-a anunțat despărțirea de Gerard Piqué, Shakira vrea pace și înțelegere, de dragul celor doi fii ai lor, Milan și Sasha, în vârstă de 11 și 9 ani.
După ruptura produsă între cântăreața columbiană și fostul fotbalist spaniol, cei doi și-au disputat custodia băieților, timp în care artista a reușit să se mute la Miami, iar sportivul e nevoit să-i vadă doar la datele convenite anterior și în timpul vacanțelor sale.
Acum, ziarul catalan „El Nacional” a relatat că Shakira a reluat contactul cu Piqué de dragul băieților lor. „În ultimele luni, a avut loc o apropiere între Shakira și Piqué, nu cu intenția de a reaprinde idila, ci pentru a stabili o relație sănătoasă în beneficiul lui Milan și Sasha”, a relatat ziarul. „Fostul cuplu a ales să renunțe la intermediarii juridici, comunicând direct în chestiuni legate de copii. În acest fel, a încetat să-și mai folosească copiii ca pe un instrument pentru a-și exprima resentimentele față de fondatorul Ligii Regilor, înțelegând că stabilitatea emoțională a celor mici este prioritară”, se mai arată în comunicat.
Această presupusă nouă apropiere între cei doi foști parteneri ar favoriza-o pe Clara Chía Martí, iubita lui Gerard, care ar putea, în sfârșit, să se apropie de copii. „Cel mai surprinzător lucru este relaxarea restricțiilor impuse de artistă, cu permisiunea acordată Clarei Chía de-a petrece mai mult timp cu Milan și Sasha. Acum ei o văd ca pe partenera tatălui lor, în loc de simpla «angajată a acestuia», și o respectă ca atare”, se arată în același articol de presă.
Ziarul a precizat că ultima dată când copiii s-au reunit cu tatăl lor, „au fost, de asemenea, în compania Clarei Chía, creând o experiență unică în familie“.
FOTO: Instagram
06:00 | Pe firul iubirii 120 min
|
---|---|
08:00 | Doctor de bine - Acasa 30 min
|
08:30 | iBani 30 min
|
09:00 | Lectii de viata 60 min
|
10:00 | O nunta ca-n povesti 120 min
|
12:00 | Aproape de iubire 180 min
|
15:00 | Pe firul iubirii 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Povestea de pe insula 120 min
|
20:00 | Regina 90 min
|
21:30 | Montecristo 60 min
|
22:30 | Eu, tu si cabana din munti 120 min
|
00:30 | Regina 105 min
|
02:15 | Doctor de bine - Acasa 30 min
|
02:45 | iBani 30 min
|
03:15 | Lectii de viata 45 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Eu, tu si cabana din munti 90 min
|
06:00 | Inima nu minte 120 min
|