Despre infidelitate: Stabileşte de la început regulile jocului, ca să nu ai surprize neplăcute!

Despre infidelitate: Stabileşte de la început regulile jocului, ca să nu ai surprize neplăcute!
Data publicarii: 20 Ianuarie 2014

Multe cupluri îşi jură iubire pentru totdeauna, însă, din păcate, pentru unele vine o zi când se regăsesc confruntate cu infidelitatea şi cu alaiul de suferinţe şi lacrimi pe care aceasta le aduce.

Infidelitatea vine în mai multe forme şi există o varietate de termeni pentru a le descrie: adulter, înşelat, aventură sexuală, aventură extra-conjugală, infidelitate emoţională, trădare etc. În general, infidelitatea se traduce prin violarea încrederii de către unul dintre partenerii unei relaţii monogame, care are o legătură nepotrivită cu cineva din afara relaţiei. Află care sunt cele mai frecvente forme de infidelitate!

Adulter
Adulterul este un tip de infidelitate sexuală, specific cuplului căsătorit. Adulterul are multe implicaţii religioase, culturale şi legale. În unele ţări, este văzut ca o crimă şi este pedepsit ca atare, însă în cele mai multe ţări se pune accentul pe aspectul legal şi pe rezolvarea problemelor de după despărţire - procesul de divorţ, partajul, cine are grijă de copii. Deşi sunt multe motive care stau la baza adulterului, majoritatea se încadrează în următoarele patru categorii: „vaporul scufundat” - atunci când unul dintre parteneri nu este mulţumit de ceva, iar aventura devine o formă inconştientă de a atrage atenţia asupra problemei respective, „relaţia de rezervă” - atunci când unul dintre parteneri se foloseşte de o altă relaţie, cu scopul de a o termina pe cea în care era deja implicat, „în suspans” - aspectul interzis produce adrenalină, curiozitatea face din infidelitate ceva irezistibil, „triunghiul vicios” - poate să dureze ani întregi sau să includă mai multe infidelităţi. Sunt oameni cărora le este imposibil să se dedice cu totul unei singure relaţii, poate sunt predispuşi genetic să nu rămână credincioşi partenerului. O a treia persoană, pe care să se bazeze, le conferă siguranţă.

Infidelitatea sexuală
Acest tip de infidelitate corespunde unei aventuri ocazionale de o noapte, sau oricărei alte situaţii în care partenerul care înşeală nu se implică emoţional, ci vrea doar plăcere sexuală. Este mai des întâlnit la bărbaţi, decât la femei. De obicei, acest gen de infidelitate este cauzat de lipsa de interes şi atracţie faţă de partener, de rutina sexuală, de plictiseală, sau din dorinţa de experienţe noi.

Infidelitate emoţională
Aceasta înseamnă că unul dintre partenerii implicaţi într-o relaţie stabilă se îndrăgosteşte de o altă persoană. Cu toate că acest tip de infidelitate poate avea şi o dimensiune sexuală, contactul sexual nu e necesar pentru ca trădarea să existe. Acest tip de infidelitate este mult mai dăunător şi doare mult mai mult decât o aventură pur sexuală. Acest tip de legătură durează mai mult şi este bazată pe sentimente adevărate şi intense şi pe dorinţa de a petrece mai mult timp cu acea persoană, decât cu partenerul oficial. Femeile sunt mai predispuse să se implice în astfel de relaţii.

Infidelitate online
Aşa se numeşte atunci când o persoană îşi înşeală partenerul cu altcineva pe care l-a cunoscut online, petrecând foarte mult timp cu această persoană, comunicând prin e-mail, messenger, chat sau web cam. Multor oameni li se pare mai uşor şi mai simplu să se împrietenească şi chiar să aibă „legături speciale” pe internet, deoarece infidelitatea online este mult mai discretă şi, în plus, există acea detaşare între lumea virtuală şi cea reală. Din această formă de infidelitate pot deriva şi infidelitate emoţională şi sexuală, însă nu e neapărat nevoie de asta, pentru ca celălalt să se simtă rănit. E important ca în cuplu să se stabilească nivelul permis al comunicării prin mijloace electronice, pentru ca flirtul online să nu ia proporţii îngrijorătoare şi pentru ca niciunul dintre parteneri să nu se simtă neglijat, rănit sau trădat.

Pornografia
La fel ca şi infidelitatea online, pornografia, mai ales cea de pe internet, e o tentaţie mult mai mare decât celelalte forme de infidelitate, tocmai pentru că e la îndemână. În multe relaţii, pornografia e acceptată, dar în altele, celălalt partener se poate simţi jignit sau trădat. Industria pornografică online este foarte dezvoltată şi poate fi o problemă majoră de încredere în relaţie.

În fiecare caz de infidelitate, este esenţial ca partenerii să stabilească de la bun început care sunt limitele acceptate, care sunt aşteptările şi dorinţele, pentru a nu avea surprize neplăcute mai târziu.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    120 min
    14:45 Pamantul, Soarele si tu
    135 min
    17:00 Imbratisarea ta
    105 min
    18:45 Inima nu minte
    135 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    150 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Aproape de iubire
    166 min
Modifică setările cookies