Pasiuni si iubiri aprinse in „Inima salbatica”, la Acasa Gold - GALERIE FOTO

Pasiuni si iubiri aprinse in „Inima salbatica”, la Acasa Gold - GALERIE FOTO
Data publicarii: 25 Iunie 2012

Telenovela „Inima sălbatica” aduce pasiunea la ACASA GOLD din 4 iulie, in fiecare zi, de la ora 22.00, intr-o poveste care sfideaza timpul, intr-o interpretare noua si exotica.

Eduardo Yanez este Juan del Diablo în noua telenovelă de la ACASĂ GOLD, iar Aracely Arambula interpreteaza un dublu rol, al gemenelor Aimee şi Regina. „Sunt foarte fericită şi emoţionată, pentru că mi-era foarte dor de telenovele, şi chiar îmi doream să fac una de epocă. Faptul că am şi două roluri, atât de diferite, este o binecuvântare, mă simt împlinită”, spune Aracely.

Realizată de celebrul producător Salvador Mejia, „Inimă sălbatică” a fost distribuită în peste 60 de ţări din întreaga lume şi a fost nominalizată în 2010 la nouă premii TV Y Novelas, printre care şi pentru „Cea mai bună telenovelă a Anului”, iar Aracely Arambula a primit două nominalizări, atât pentru „Cea mai bună actriţă într-un rol principal”, cât şi pentru „Cea mai bună antagonistă”. Pe lângă Eduardo Yanez şi Aracely Arambula, din distribuţia telenovelei fac parte şi Osvaldo Rios („Kassandra”), Laura Flores („În numele iubirii”, „O lume a fiarelor”), Sebastian Zurita („În numele iubirii”), Angelique Boyer („Teresa”), Helena Rojo, Elizabeth Gutierrez („Cealaltă faţă a Analiei”), Enrique Rocha, sau Salvador Pineda.

Deşi este conştient de comparaţiile pe care criticii şi publicul le fac cu personajul interpretat de Eduardo Palomo, Eduardo Yanez spune că rolul său este diferit. „Personajul meu este altfel. Ştiu că s-au făcut nenumărate comparaţii, dar pot să asigur publicul că în această telenovelă există multă pasiune, iubire şi multe scene senzuale”. Mai mult, actorul i-a dedicat interpretarea sa actorului Eduardo Palomo, care a  murit în 2003 în urma unui infarct.

Pentru rolul său, Eduardo Yanez s-a pregătit intensiv din punct de vedere fizic. „Dacă şi înainte mă antrenam puternic, acum o fac dublu.Sunt înconjurat de experţi în arte marţiale care mă ajută să-mi conturez mai bine personajul”, spune Eduardo Yanez. Pe lângă lecţii de scrimă şi antrenamente în forţă, actorul a fost nevoit să poarte şi extensii, lucru care i s-a părut poate cel mai incomod. „Îmi este foarte greu atunci când dorm, pentru că mă doare capul, dar încep să mă obişnuiesc pentru că acum fac parte din mine”, adauga actorul.

Filmările la „Inimă sălbatică” au avut loc în peisajele spectaculoase ale statului Veracruz, iar la începerea filmărilor, însuşi guvernatorul provinciei a participat la tăierea panglicii pe platourile de filmare. În plus, pentru filmări a fost construită o barcă cu pânze în mărime naturală, pe puntea căreia personajele au parte de o mulţime de aventuri intr-o superproducţie cu decoruri impresionante, costume spectaculoase si lupte cu spada pe viata si pe moarte.

O telenovelă cu adevărat pasională, „Inimă sălbatică” nu duce lipsă de scene fierbinţi, iar protagoniştii acestora sunt unii dintre cei mai apreciaţi actori de telenovele. Pentru prima dată în cariera ei, Laura Flores a filmat complet goală într-o scenă de iubire alături de Osvaldo Rios. „De la prima scenă pe care am filmat-o împreună, între noi a fost o chimie extraordinară. Am filmat scene pasionale, care sunt convins că vor fi pe placul publicului, pentru că fanilor le place ca personajele lor preferate să se iubească, să se sărute, îmbrăţişeze, să facă dragoste”, povesteşte Osvaldo Rios.

Telespectatorii vor putea urmări scene pasionale şi între Sebastian Zurita şi Angelique Boyer, care au negat că relaţia lor de iubire ar trece şi dincolo de camerele de luat vederi, doar pentru a recunoaşte spre sfârşitul filmărilor că se iubesc şi în viaţa reală. Totuşi, relaţia lor s-a terminat la fel de brusc cum a început, pentru că Sebastian a primit un contract la Hollywood, iar Angelique a plecat la Paris alături de familia ei.

Din 4 iulie, in fiecare zi, de la ora 22.00 telespectatorii vor urmari o telenovela plina de pasiune, „Inima sălbatica”, la acasa GOLD.


Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies