Vineri, 19 decembrie, “Ingerasii” intra in vacanta de Craciun

Vineri, 19 decembrie, “Ingerasii” intra in vacanta de Craciun
Data publicarii: 18 Decembrie 2008

Cu câteva zile înainte de Crăciun, pe 19 decembrie, de la ora 19:30, ACASĂ a difuzat ultimul episod din acest an din comedia romantică “Îngeraşii”. Cei trei micuţi poznaşi care i-au ţinut cu sufletul la gură pe telespectatori intră în vacanţă şi se pregătesc să-l aştepte pe Moş Crăciun.

Jennifer Dumitraşcu, Lili Sanboeuf şi Ionuţ Bora, copii care interpretează rolurile îngeraşilor, spun că au fost cuminţi şi sunt siguri că vor primi cadouri în acest an. “Eu vreau să primesc de la Moş un laptop”, spune Jennifer, iar Ionuţ adaugă “şi eu la fel, şi un joc cu spioni”.

Lili, interpreta Mirelei în “Îngeraşii”, vrea doar “fericire şi dragoste în familie. Şi pentru mine câteva cărţi.”

Alături de cei mici şi cei mari se bucură de mini-vacanţa de Sărbători. Protagoniştii producţiei marca Promance vor simţi însă lipsa telespectatorilor. “Intrăm în vacanţă dar, din fericire, va fi una scurtă. Cei de Acasă trebuie să fie pregătiţi pentru că, din ianuarie, ne vom întoarce cu şi mai mari năzbâtii”, spune Adela Popescu.

Şi avem pregătite surprize numai una şi una, pentru că îngeraşii sunt gata de noi pozne”, adaugă Ioan Isaiu.

În ultimul episod din acest an al comediei romantice “Îngeraşii” telespectatorii vor fi martori la serbarea de Moş Crăciun a celor mici şi vor asculta colindul “Crăciun de poveste”, intepretat de Adela Popescu şi Jennifer, compus de Alina Grigore. Pentru interpreta lui Gigi este prima dată când un cântec de-al său este difuzat la televizor.

Pentru Adela Popescu a fost o surpriză plăcută. “Am ascultat-o pe Alina cântând şi vreau să spun că are o voce superbă. Apoi am auzit-o că şi compune şi, tot cântând noi în pauzele de fimare, ne-a venit ideea să înregistrăm acest colind. Sper ca celor de acasă să le placă darul nostru de Sărbători”, spune Adela.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    120 min
    14:45 Pamantul, Soarele si tu
    135 min
    17:00 Imbratisarea ta
    105 min
    18:45 Inima nu minte
    135 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    150 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Aproape de iubire
    166 min
Modifică setările cookies