Natalia Oreiro revine in atentia publicului. Ce a trebuit sa faca pentru un rol

Natalia Oreiro revine in atentia publicului. Ce a trebuit sa faca pentru un rol
Citeste mai mult despre: Natalia Oreiro, public
Data publicarii: 01 Noiembrie 2013

Actriţa orginară din Uruguay (pe care o puteţi vedea, în prezent, la Acasă Gold în telenovela care a făcut-o celebră în întreaga lume, “Înger sălbatic”) joacă rolul Evei într-un film despre nazişti, evrei şi genetică, intitulat “The German Doctor” (“Wakolda”). Pentru rolul din acest film, Natalia (care are programate în 2014 patru lungmetraje) a studiat limba germană intensiv, timp de două luni.

Pelicula prezintă povestea adevărată a unei familii din Argentina care a locuit împreună cu doctorul german Josef Mengele (supranumit în istorie şi “Îngerul morţii”), fără să ştie adevărata sa identitate.

Lucía Puenzo, cea care a scris cartea care stă la baza filmului, s-a ocupat şi de scenariul şi regia acestei pelicule, care va avea premiera în SUA, în luna aprilie a anului viitor. Lucia a vrut neapărat ca Natalia (36 de ani) să apară în filmul ei, după ce a văzut-o jucând în “Clandestine Childhood” (2011).

Filmul “The German Doctor” a fost ales pentru a reprezenta Argentina la premiile Oscar de anul viitor, la categoria cel mai bun film străin.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    120 min
    14:45 Pamantul, Soarele si tu
    135 min
    17:00 Imbratisarea ta
    105 min
    18:45 Inima nu minte
    135 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    150 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Aproape de iubire
    166 min
Modifică setările cookies