Denis Ştefan se face preot. Cum arata actorul imbracat in sutana

Denis Ştefan se face preot. Cum arata actorul imbracat in sutana
Citeste mai mult despre: Denis Stefan, actori de telenovele
Data publicarii: 15 Octombrie 2013

Denis Ştefan se face preot! Nu în viaţa de zi cu zi, ci în cel de-al treilea episod al sitcomului Tanti Florica, difuzat de ProTV miercuri, 16 octombrie, de la 21:30, unde îmbracă sutana preotului Damian.

Giani (Ion Parea), bunul prieten al lui Ţuţu, îi mărturiseşte Floricăi faptul că a rămas nebotezat, pentru că atât tatăl său, cât şi preotul fuseseră arestaţi.
Dacă tot a stat atâta vreme nebotezat, Giani vrea acum să aibă o naşă pe sprânceană şi o roagă pe Florica să accepte importantul rol. Familia se adună cu mic, cu mare, iar casa Floricăi se adaptează cât să găzduiască ceremonia. Ce se întâmplă însă în momentul în care Giani se plânge că apa cu care urmează să fie botezat este prea rece, telespectatorii ProTV vor afla urmărind cel de-al treilea episod al sitcomului.
    }
În tot acest timp, Elena se supără foarte tare pentru că mama ei, băgăcioasă din fire, citeşte corespondenţa tuturor. Tânăra încearcă să o lecuiască de acest prost obicei punând la cale o farsă, însă Florica îşi dă seama şi o pedepseşte pe Elena turnându-i oala cu supă direct în cap. 
   
 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Pamantul, Soarele si tu
    60 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Acasa la romani
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies